Trei instrumente într-un singur loc: FAQ-ul juridic (legea → soluția noastră), organizarea și financiarul pe structura v10 cu trei firme, și modelul financiar interactiv. Companion la dosarul publicat pe coco.bgn.ro.
| Întrebarea | Răspunsul într-o frază |
|---|---|
| 01 · Ce validează ANAF la depunere? | Semnătura de pe document față de F150-ul pentru acel CUI — nu cine s-a logat sau cine a încărcat. La noi: F150-ul e mereu al Firmei A, țeava de transmitere poate fi a Bono. |
| 02 · Cine face suportul? | Rezervată e doar judecata profesională, nu suportul. La noi: botul de produs e Bono; judecata vine obligatoriu de la firmă, sub identitatea ei; unde tragem linia pentru restul e decizia D1 (deschisă). |
| 03 · Cine face salarizarea? | Salarizarea nu e rezervată CECCAR. La noi e totuși serviciul firmei (coerență + optică): motorul de calcul e Bono, D112 se naște în engine-ul contabil, de către contabil, și se depune pe F150-ul firmei. |
| 04 · Cum se structurează firma? | Legea cere dublă majoritate a experților (număr + capital). Firma A: 100% a celor 3 experți, 0% Bono — cea mai rezistentă formă la suspendarea unui expert. |
| 05 · Conta primară vs avansată? | Granița legală nu e „primară vs avansată", ci „documente și date vs evidență condusă și asumată". Exact pe granița asta stă poarta PCL: amonte = Bono, aval = Firma A. |
| 06 · Poate ANAF aproba modelul? | Nu modelul — doar tratamentul fiscal, prin SFIA (~3.000 €, opozabilă ANAF). Cerem două confirmări înguste: TVA pe două livrări distincte + banii firmei nu sunt venitul Bono. |
| 07 · Echilibrul de putere? | Nu se rezolvă cu control sau participație (ilegal) — se rezolvă structural: contra CECCAR prin redundanță și portabilitate, contra firmei prin moatul de cerere + clauze. |
| 08 · Din ce se finanțează Firma A? | Legal se poate aproape orice — dar fiecare leu de la Bono slăbește povestea de independență. Ordinea: muncă facturată (Bono ca client B2B) → capitalul experților → credit bancar → împrumut Bono la termeni de piață (ultimă instanță) → equity Bono, niciodată. |
Întrebările: ce validează ANAF la depunere? Putem depune prin semnătura clientului? Putem împuternici mai multe persoane? Persoana împuternicită trebuie să fie musai contabil autorizat CECCAR?
Declarațiile fiscale se depun electronic (SPV / e-guvernare), cu un certificat digital calificat înregistrat la ANAF prin formularul 150. F150 numește, în evidența ANAF, cine depune pe seama contribuabilului: titularul certificatului + împuternicirea lui pe acel CUI. La declarații, depunerea cu certificatul este actul de autentificare — nu există o semnătură separată care apoi „se transmite" de altcineva. Cine deține F150 e, în fapt, semnatarul.
Distincția de fond, ușor de ratat: semnătura ≠ prestarea serviciului.
Câte persoane pot fi împuternicite: legea nu limitează numărul — pe același CUI se pot înregistra mai multe certificate, fiecare cu F150-ul lui. de reconfirmat practic, în seria de teste de mai jos.
| Test | Rezultat | Ce înseamnă |
|---|---|---|
| Raluca s-a logat cu F150-ul ei (de pe firma ei) și a depus o declarație semnată de Otilia (care are F150 pe Bono Fintech) | a mers | Uploaderul e irelevant — contează certificatul care a semnat. |
| Raluca s-a logat tot cu F150-ul ei și a depus o declarație semnată de ea (Raluca nu are F150 pe Bono Fintech) | respins | Fără împuternicire pe acel CUI, semnătura nu trece. |
Concluzia testelor: ANAF validează semnătura de pe document față de F150-ul pentru acel CUI — nu cine s-a logat, nu cine a încărcat. E fix ce ne trebuie: transmiterea poate fi mecanică (sistemul Bono), semnătura trebuie să fie a firmei.
Testele următoare: (1) F150 pentru Raluca pe Bono Fintech + repetat testul 2 — confirmă că poarta e împuternicirea, nu persoana; (2) upload dintr-un login neutru (sistem Bono) cu document semnat de Otilia — confirmă că țeava poate fi a Bono; (3) tipuri diferite de document (bilanțul poate avea cerințe în plus); (4) depunere automată prin API — scenariul de producție.
F150-ul și certificatele aparțin Firmei A și oamenilor ei — niciodată unui om Bono. Nu pentru că legea ar interzice (semnătura pe declarații nu e rezervată), ci pentru că în registrul ANAF ar apărea Bono ca depunător al declarațiilor fiscale a mii de clienți — cea mai puternică probă posibilă pentru teza „prestatorul real e Bono", la scară. Platforma transmite tehnic, sub F150-ul firmei: „platforma Bono transmite sub împuternicirea firmei", nu „un angajat Bono împuternicit ca depunător".
Cine semnează, pe tipuri de document: bilanțul și raportările → expertul firmei (obligatoriu prin lege); declarațiile fiscale → un om al firmei (chiar necontabil), cu certificatul și F150-ul firmei, sub supravegherea reală a expertului; Bono → nu semnează niciodată, doar transmite documente deja semnate.
Semnătura clientului? Tehnic posibilă, dar respinsă ca arhitectură. Semnătura nu se dă o singură dată, la înscriere: clientul ar trebui să semneze fiecare declarație în parte, în fiecare lună — D112, decont TVA, fiecare formular, cu certificatul lui calificat, înainte de fiecare termen ANAF. Adică fix munca administrativă recurentă de la care produsul promite să-l scape, plus un blocaj nou în fiecare lună: declarația stă până semnează clientul, iar un client plecat în vacanță înseamnă termen ratat. La asta se adaugă motivele structurale: împinge modelul spre self-service (nu co-furnizare cu o firmă CECCAR), nu acoperă bilanțul (acolo semnătura expertului e obligatorie prin lege), iar operațional înseamnă 20.000 de semnatari în loc de unul.
Mai multe împuterniciri, folosite strategic: pe fiecare client — F150-ul firmei plus un expert secundar ca backup (continuitatea la suspendarea unui om); la migrarea spre partenerul B, re-împuternicirea e pas din checklist-ul SPV per client, parte din portabilitate.
Întrebarea: cine are voie să răspundă clienților — și cine răspunde efectiv la noi?
Nicio lege nu reglementează „suportul" ca activitate. Ce e rezervat e mai îngust:
Cheia e că rezervarea e asimetrică: judecata profesională trebuie să vină de la firmă, dar orice altceva — „unde apăs?", „cum încarc factura?" — poate veni de la oricine, inclusiv de la firmă. Riscul juridic există într-o singură direcție: o întrebare profesională ajunsă la un om Bono înseamnă Bono exercitând profesia.
Invarianta nenegociabilă (comună tuturor variantelor): judecata profesională vine exclusiv de la Firma A, sub identitatea ei vizibilă (nume + „[Firma A]", aplicată automat); botul de produs e clar Bono și nu atinge judecata — la orice întrebare pe situația clientului predă la firmă, nu răspunde din baza de cunoștințe; botul se numește „asistentul [Firma A]" pe zona profesională, niciodată „contabilul tău AI".
Decizia rămasă deschisă (D1) e unde tragem linia pentru întrebările de produs care ajung la un om:
Varianta „tot ce e uman = firma" — orice ticket atins de un om aparține Firmei A, inclusiv produs. Modul de eșec devine inofensiv (o greșeală trimite cel mult o întrebare de produs la firmă, niciodată invers), dar firma angajează suport de produs — roluri neprofesionale care îi umflă echipa și costurile exact în anii pe minus.
Varianta „o coadă, două echipe" — un singur canal, triaj: produs → oameni Bono, orice cu conținut profesional → oamenii firmei, la dubiu → firma. Perimetrul PCL dă criteriul obiectiv de triaj: unealtă din amonte (facturare, conectare bancară, încărcare documente) = Bono; orice după poarta datelor→contabilitate (încadrări, evidență, închideri, declarații) = firma. Garduri: listă de subiecte interzise cu transfer automat, identitate vizibilă la fiecare handoff, eșantionare lunară a triajului cu KPI de misclasificare.
Exemplul-test, valabil în ambele variante: un mesaj mixt la one@bono.ro („cum încarc factura și e deductibilă cheltuiala X?") nu se despică într-un răspuns cu două voci — partea profesională vine integral de la firmă.
Întrebarea: avem voie să facem salarizarea în software-ul Bono? Cine întocmește și depune D112?
Salarizarea nu e rezervată profesiei CECCAR. Calculul salarial (brut→net, contribuții, fluturași), REVISAL (transmis la ITM) și completarea D112 le fac liber birourile de payroll, contribuabilul însuși, un împuternicit cu certificat digital sau un consultant fiscal. Rezervate sunt doar ținerea contabilității și semnarea situațiilor financiare.
Două nuanțe care contează:
Față de client, salarizarea e serviciul Firmei A (parte din componenta profesională) — nu din obligație legală, ci din două motive: coerență (firma deține lanțul salarizare→contabilitate pe care tot ea îl semnează) și optică (dacă Bono ar depune D112 pentru mii de clienți pe propria împuternicire, în registrul ANAF ar apărea Bono ca depunător fiscal de masă — hrană pentru „Bono face munca").
Împărțirea rolurilor: motorul de calcul e software Bono (SalarEasy), rulând sub regulile aprobate de firmă (PCL). D112 se întocmește în engine-ul contabil, de către contabil — SalarEasy e doar sursa datelor de calcul, nu emitentul declarației. Declarația se naște, se autorizează, se semnează și se depune integral în fluxul firmei, pe F150-ul ei; cusătura dintre payroll și declarație dispare. REVISAL poate fi operat de infrastructura Bono ca prestator ITM, sub identitatea firmei.
Alternativa legală, respinsă: Bono face și depune tot ca serviciu propriu — nefiind rezervat, se poate. Costul e de optică (depunător fiscal de masă) și de coerență; contrazice regula generală a modelului: niciun livrabil profesional sau fiscal pe factura Bono.
Întrebarea: ce cere legea ca o firmă să poată presta contabilitate — și cum e cel mai bine structurată Firma A?
Ca o societate să fie societate de expertiză contabilă membră CECCAR (OG 65/1994, art. 9), cerința e dublă: majoritatea asociaților trebuie să fie experți contabili — majoritate la număr — și să dețină majoritatea capitalului. În plus: consiliul de administrație în majoritate experți, acțiuni nominative, orice asociat nou admis de adunarea generală. Consecința: un neexpert (inclusiv Bono) poate deține cel mult 49%. CJUE a validat această barieră (Halmer, 2024); în Franța platformele pot deține firme de contabilitate post-2014 — în România nu.
Punctul orb al legii: e tăcută despre ce se întâmplă când condiția nu mai e îndeplinită — nu prevede termen de regularizare; art. 23 acoperă radierea doar pentru neplata cotizației, condamnări sau abateri grave, nu pentru pierderea structurii de capital. de confirmat cu avocații dacă ROF-ul CECCAR prevede un termen de regularizare sau firma pică imediat în neconformitate.
Fragilitatea unei structuri „la limită", pe cifre: la Bono 49% + 3 experți × 17%, revocarea unui singur expert (care își păstrează părțile) prăbușește ambele praguri — rămân 2 experți din 4 asociați (50%, nu majoritate) cu 34% din capital. Un om căzut = firmă neconformă, fără pernă legală.
100% a experților, 0% Bono. Trei experți CECCAR asociați, capital propriu, profit real, ieșiți complet din orice rol în Bono. Zero participație Bono elimină afilierea fiscală, optica de „anexă" — și e forma cea mai rezistentă la suspendare: dacă un expert cade, ceilalți rămân majoritari.
În acordul de asociați: (a) răscumpărare/transfer obligatoriu al părților unui asociat care își pierde calitatea, declanșată automat la revocare sau suspendare; (b) preempțiune — părțile nu pot ajunge la un neexpert; (c) experți de rezervă pregătiți să preia; (d) autorizare CECCAR pe mai multe nume, ca suspendarea unui om să nu atingă dreptul firmei de a profesa (forma exactă — verificarea 3 din mandatul avocaților).
Protecția la o ofertă de preluare: nu printr-un procent simbolic (1% nu dă veto), ci prin trei straturi — bariera CECCAR însăși (un fond nu e expert, deci max 49%), clauze de change-of-control în acordul cu Bono (reziliere + migrarea clienților la partenerul B) și realitatea economică (firma fără Bono nu valorează mult, ceea ce dezumflă oferta). Lock-up și unanimitate pe transfer se scriu în acordul de asociați.
Secvențierea: firma se poate constitui cu un singur expert (100% e majoritate) pentru faza de construcție — dar se completează la 3 experți, cu autorizare multi-nume, înainte de primul client BONO Conta.
Întrebarea: unde e granița legală între ce poate face oricine și ce poate face doar firma — și cum ne organizăm activitățile pe granița asta?
Legea contabilității nu folosește termenii „contabilitate primară / avansată". Ce spune, în art. 10 din Legea 82/1991:
Ce e liber, prin omisiune și prin normele documentelor financiar-contabile (Ordinul 2634/2015): întocmirea și colectarea documentelor justificative — emiterea facturilor, încasările și plățile, adunarea bonurilor, pregătirea datelor. Astea le poate face clientul, orice angajat al lui sau orice furnizor de software. Granița reală nu e „primară vs avansată", ci: documente și date (liber) vs evidență condusă și asumată (rezervat, ca serviciu, membrilor CECCAR). Un jalon de piață: InvoFlux operează liber exact pe partea de pregătire a datelor, cu disclaimerul „pregătește datele pentru contabil".
Modelul e construit fix pe granița legală — e principiul PCL cu perimetrul corectat: firma nu guvernează platformele — guvernează poarta prin care datele devin contabilitate.
În amonte de poartă — produs liber Bono (+ clientul însuși): facturarea, colectarea documentelor, open banking, extragerea și interpretarea Iris, motorul de calcul SalarEasy. Iris propune încadrări cu scor de încredere — nu decide nimic. Firma tratează aceste unelte cum orice cabinet își tratează softurile: diligență la alegere + controale proprii pe output (eșantionare).
Poarta și avalul — Firma A: regulile Adam (încadrările), pragurile de auto-înregistrare în evidență (inclusiv matching-ul bancar auto-acceptat), checklist-urile de închidere→declarații, politica de semnare — toate versionate, aprobate nominal de oameni ai firmei, cu kill-switch. Validarea încadrării, înregistrarea în evidență, închiderea lunii, declarațiile și semnătura sunt ale firmei; operatorul care validează încadrarea e om al firmei.
De ce ține construcția: clientul rămâne responsabil de organizarea contabilității lui (art. 10(1)) și o conduce prin contract CECCAR (art. 10(3)) — contractul lui direct cu Firma A. Bono nu apare nicăieri în lanțul art. 10: furnizează unelte în amonte de el.
Întrebarea: există un mecanism prin care ANAF să valideze modelul înainte de lansare? Cum funcționează, cât costă, ce am cere?
Da, dar cu un perimetru precis: soluția fiscală individuală anticipată (SFIA) — Codul de procedură fiscală, art. 52. Contribuabilul descrie o situație fiscală de fapt viitoare și cere tratamentul ei; soluția emisă e opozabilă și obligatorie pentru ANAF atâta timp cât faptele reale corespund celor descrise. Taxa de emitere: ~3.000 € (5.000 € pentru marii contribuabili); termenul legal de soluționare e de ordinul lunilor, iar ANAF poate respinge cererea. de confirmat cu avocații cifrele și termenele exacte în forma în vigoare.
Limita esențială: SFIA acoperă doar tratamentul fiscal. ANAF nu are competența să „aprobe" modelul de business, perimetrul profesiei (CECCAR) sau prețul comun (Consiliul Concurenței). Fiecare întrebare merge pe canalul ei: concurența → scrisoare de îndrumare la CC (Ordinul 2436/2024 — bazarea cu bună-credință pe scrisoare exclude amenda); profesia → nu există procedură de aviz pentru terți la CECCAR, iar a întreba echivalează cu un autodenunț — dialogul instituțional se poartă prin firma membră.
Regula de aur a confortului prealabil: pui autorității doar întrebări la care ești aproape sigur de un „da" curat — orice rezervă exprimată rămâne la dosar permanent. Întrebarea „e ok modelul?" nu se pune niciodată.
Două întrebări înguste și curate (Decizia 5, depuse înainte de lansare — țintă octombrie 2026):
1 · TVA-ul abonamentului: confirmarea că BONO Conta la 219 lei reprezintă două livrări distincte de la doi furnizori — componenta digitală a Bono și componenta profesională a firmei — fiecare cu factura și TVA-ul ei, nu o prestare unică a Bono.
2 · Împărțirea plății la sursă: confirmarea că suma firmei, încasată prin procesator direct în contul ei, nu e niciodată venitul Bono.
De ce astea două: recalificarea fiscală e ușa din dos către recalificarea profesională — un control care ar trata totul ca vânzare unică a Bono ar produce și proba „Bono vinde contabilitate". SFIA închide scenariul cu semnătura ANAF. Iar cele două întrebări stabilesc implicit substanța: dacă ANAF acceptă două livrări distincte, a acceptat că nu e prestare unică. Opțional, doar dacă răspunsul e aproape sigur favorabil (de calibrat cu avocatul fiscal): nerecalificarea pe substanță economică (art. 11 Cod fiscal) și deductibilitatea ambelor componente la clientul SRL.
Întrebarea: cum rămânem în siguranță simultan față de CECCAR (care poate lovi firma) și față de firmă (care, la scară, ar putea crede că se descurcă fără noi)?
Nu există o lege a „echilibrului" — există un cadru care interzice soluția intuitivă și permite alta:
Pivotul: clienții sunt contractual pe jumătate ai firmei, dar experiențial integral ai Bono — s-au înscris la „Bono Conta", folosesc aplicația zilnic, nici nu știu cum se cheamă firma. Datele și relația trăiesc în platformă. Aceeași realitate apără în ambele direcții.
Contra CECCAR: firmă multi-expert (3 experți, autorizare pe mai multe nume) + partener B în warm standby + portabilitate ca funcție de produs (mutarea clienților = operație de sistem, cu metrică) + timpul procedural (contestația internă suspendă; contenciosul poate suspenda executarea — de confirmat) + radar pe Tabloul CECCAR. Ținta de design: atacul să nu mai aibă sens economic — cost mare pentru atacator, paralizie zero.
Contra firmei — cele trei scenarii de dezintermediere: (1) pleacă cu clienții — are doar jumătatea profesională, nu poate livra „Bono Conta", nu poate servi 20.000 de clienți fără automatizare (revine la 20–30/contabil); (2) își face propria platformă — ani și milioane pentru software, și tot fără clienți rămâne: brandul, achiziția și contractul client↔Bono sunt ale platformei; moatul nu e tehnologia, e cererea; (3) folosește baza de date — non-solicitare + limitarea scopului (GDPR/DPA) + design de acces (firma lucrează per client, fără export în masă al contactelor).
Cel mai bun descurajant rămâne pozitiv: un partener bine plătit, fără risc și fără efort de vânzare, n-are nici motiv, nici mijloc să pornească un război de sute de mii de euro cu incertitudine mare. Echilibrul nu se ia — se construiește din redundanță de o parte și dintr-un deal genuin bun de cealaltă.
Întrebarea: cu ce se poate finanța legal Firma A până devine profitabilă (punte ~18–21 luni) — și ce alegem, dat fiind că fiecare leu venit de la Bono slăbește povestea de independență?
Legea nu interzice aproape nicio formă de finanțare a unei societăți de expertiză contabilă. Constrângerile reale vin din trei direcții:
Ce e complet liber: veniturile din muncă facturată la preț de piață, capitalul propriu al asociaților, creditul bancar. Un împrumut de la Bono la termeni de piață e legal — dar tot ce e legal nu e și inteligent aici: testul nu e „se poate?", ci „cum arată la un control care caută proba că firma e a Bono?".
0 · Venituri reale de la Bono ca client (preferata): firma ține propria contabilitate a Bono Fintech — nevoie reală a oricărei companii — și prestează consultanță pentru construcția componentei profesionale (regulile de încadrare, logica declarațiilor). Finanțare prin muncă facturată, nu prin datorie. Garduri: prețuri de piață documentabile, livrabile reale, contract complet separat de parteneriat, dimensionat pe muncă (finanțează 1–2 oameni, nu o echipă). Distincția trebuie să fie cristal: serviciu pentru Bono însuși ✓ / pentru clienții Bono ✗. Iar formulările „Bono nu plătește firmei nimic" și „zero clienți proprii" se rescriu onest: „separat, Bono e client al firmei pentru propria contabilitate".
1 · Capitalul experților, dimensionat mic — 3–6 luni de costuri, exact rezervele cerute oricum prin verificarea anuală de sustenabilitate.
2 · Credit bancar al firmei (eventual cu garanții personale ale experților) — bani externi, poveste de independență intactă.
3 · Împrumut de la Bono Fintech, la termeni de piață — ultimă instanță. Condiții cumulative: sumă mică și finită, dobândă de piață documentată, scadențar respectat și rambursare efectivă, zero drepturi de control (fără conversie, veto, gaj), durată scurtă, declarat transparent. Costă rescrierea claim-ului „nefinanțat de Bono" și zgârie regula „Bono nu plătește firmei nimic".
4 · Împrumut personal al unui fondator Bono — de evitat: reintroduce puntea de persoană (finanțatorul personal al firmei = omul care este Bono) și riscul de afiliere prin control în fapt.
5 · Equity al unui fondator Bono — niciodată: afiliere prin persoana comună, aceeași persoană pe ambele părți ale acordului, expunere personală pe frontul penal. Singura excepție care schimbă calificarea: persoana iese complet din Bono (participație + roluri) înainte de a intra în firmă.
Regula de sinteză: transfer substanțial de oameni (angajare reală la firmă, nu detașare) + amprentă de finanțare Bono minimă, ideal zero — ambele documentate. Sensibilitatea majoră a punții rămâne politica de venit a experților în anul 1 (decizia D4, deschisă): salariile pline de la start ar consuma singure aproape toată puntea.
Structura v10 (documentată pe coco.bgn.ro): tehnologia, serviciul digital și profesia stau în trei entități separate. Bono Fintech nu mai vinde nimic clientului final — devine furnizor pur de tehnologie, cu două suprafețe licențiate.
Construiește și deține suita de servicii — facturare, Iris, SalarEasy, Dublin, Vertigo — modulare, licențiabile și separat (arhitectura de microservicii).
Vinde clientului serviciul digital de administrare a firmei (produs standalone) și e partenerul comercial din co-furnizare: brand, achiziție, onboarding, suport de produs.
Societate de expertiză contabilă deținută 100% de 3 experți CECCAR. Exercită integral profesia — inclusiv operarea Iris prin oamenii ei (operatorii fazei manuale sunt angajații firmei, nu detașați).
Separarea Fintech / BonoServices face oferta comună apărabilă: partenerul comercial care convine prețul de 219 lei cu Firma A (BonoServices) și furnizorul de tehnologie care licențiază unelte ambelor părți (Fintech) sunt roluri diferite, în entități diferite. Cum BonoServices și Firma A sunt parteneri complementari reali — nu concurenți — prețul 219 = 110 + 109 se apără ca parte constitutivă a produsului, nu ca înțelegere între rivali. Iar Fintech, nemaiavând nimic de vânzare către clientul final, e greu de acuzat că „vinde contabilitate": vinde licențe de software, inclusiv (în timp) unor clienți externi.
Bonus de arhitectură: modularitatea (decizia „microservicii") înseamnă că fiecare unealtă poate avea viață proprie — dar firme separate per serviciu nu se fac acum, doar la declanșator real (clienți externi, echipă, piață proprie).
| Firma | La lansare (Q4-26) | La scală (fine 2029) |
|---|---|---|
| Bono Fintech | Bgn (fondator) · Octav (design) · Chris (PM) · IT: Prodi, Vlad, Alex, Adi, Edi → 8 oameni | Echipa tech (crește cu produsul) |
| BonoServices | Alexandra (COO — growth, legal, finance) · Adina (customer support) · Teo (growth) + echipa ops FinStart existentă (înființare 2–3 · facturare/billing/PSP + radar 1–2) → Bono-side ~8–12 oameni (BonoServices + FinStart); fără recrutări noi la lansare — cel mult ops, dacă volumul o cere | Growth 5–8 · Support 8–12 · Ops 5–9 · HR 2 → ~20–30 oameni |
| Firma A | Otilia (expert CECCAR, asociat, semnează) · Raluca (contabil) · Cristi (coordonator) · + 2 experți de completat (3 înainte de primul client) · operatorii Iris (transfer la firmă) | ~103 contabili/ops · ~13 experți CECCAR (1 la 8 contabili) |
Regula de aur care desparte totul: amonte de poarta datelor→contabilitate = tehnologie/serviciu digital · poarta și avalul = firma · relația comercială cu clientul = Services.
Firma A — venit 109 lei/client, licență 15 lei/dosar către Bono; contabili/ops 10k brut (mulți) · experți CECCAR 20k (minim 3, apoi 1 la 8 contabili), costul = brutul · overhead 2 lei/client (asigurări + extensia disciplinară, soft, administrare); productivitate 80–100 clienți/contabil în 2027 → ~140–150 în 2028 → ~160 în 2029 (crește doar cu metricile de calitate verzi). Marjele includ licența.
| Reper | Clienți | Venit / lună | Cost total (oameni + licență + overhead) | Net Firma A |
|---|---|---|---|---|
| Q4-26 (lansare) | 100 | 10,9k lei | ~81,7k lei | −70,8k lei |
| Fine 2027 | 3.600 | 392k lei | ~521k lei | −129k lei (−35,8 lei/client) |
| Mijloc 2028 | 6.600 | 719k lei | ~712k lei | +7k lei (+1,1 lei/client) — breakeven la limită |
| Fine 2028 | 10.600 | 1,16M lei | ~1,07M lei | +85k lei (+8,0 lei/client) |
| Fine 2029 | 20.600 | 2,25M lei | ~1,98M lei | +265k lei (+12,9 lei/client) |
S-a mutat în tabul Calculator, sub tabelul de scenarii — se recalculează live din orice ipoteză editată acolo (split, licență, salarii, productivitate, baze fixe, CAC, churn, rampă). La valorile presetate reproduce rampa agreată: 100 → 600 → 1.600 → 2.600 → 3.600 → 5.100 → 6.600 → 8.600 → 10.600 → +2.500/trim → 20.600.
Pe presetul de lucru (109/110, licență 15, contabil 10k), P&L-ul trimestrial (tabul Calculator, live) dă pierdere cumulată maximă ~1,74M lei, cu breakeven în Q2-28 — la care se adaugă rezervele de 3–6 luni de costuri cerute prin acordul de co-furnizare (~2–4M lei la costurile din jurul breakeven-ului): capitalul total de care au nevoie experții e semnificativ peste punte. Surse: contabilitatea grupului Bono ca client B2B · consultanță · capitalul experților · eventual credit al firmei (variantele complete — FAQ 08).
Sensibilitatea dominantă: politica de venit a experților în anul 1 (decizia D4, deschisă) — 3 experți × 20k brut de la start = ~750k lei/an, aproape întreaga punte.
Grupul Bono = Fintech + BonoServices (Firma A e în afara grupului). Venit: 110 lei/client (BonoServices) + licența de 15 (Fintech) = 125 lei/client (450k lei la 3.600 → ~2,58M lei la 20.600); cost = echipa non-tech Services (~8–12 → 20–30 oameni, mediu 12k brut) + echipa Fintech (în baza fixă) + marketing + comisioane plăți. Bază fixă = ancorele reale EUR (75k → 135k €/lună) × curs 5,2. Sanity check bottom-up al ancorei de scală (702k lei): Services 20–30 × 12k = 240–360k · Fintech ~12–15 oameni tech × ~25k mediu = 300–375k · sediu + IT + servicii ~80–120k → total ~620–855k — ancora pică în interval; de rafinat cu salariile reale Fintech.
Bono Fintech: costul tehnologiei (echipa tech, internalizat); venit din licențe — necuantificat separat în v10.
Jaloane: partener B în warm standby cu activare la ~5.000 de clienți (2028); rampa 100 → 20.600 clienți (Q4-26 → Q4-29).
D3 · Licența L per dosar: 10–15 lei la scală; 0 sau simbolic până la breakeven (recomandare: niciodată 0 absolut — licența facturată e probă că firma e client real al tehnologiei); 25 lei = firma permanent pe minus.
D4 · Venitul experților în punte: salarii pline (750k lei/an — consumă puntea) vs podea garantată + dividend din Firma A, cu recalibrare la breakeven sau dată limită.
Calculatorul din tabul al treilea modelează exact acest model — partea Bono e consolidată (BonoServices + Fintech împreună); separarea lor juridică nu schimbă economia de grup.
Grupul Bono (Fintech + BonoServices) + Firma A — economia unitară pe traiectoria de creștere. Firma A e independentă, în afara grupului. Editează orice ipoteză din stânga; cele patru scenarii se recalculează instant. Toate sumele în lei/lună.
Valori de pornire (presetate 30 iul, după simulări): split 109 Firma A / 110 BonoServices din 219 + licență 15 lei/dosar; contabili/ops 10.000 brut · experți CECCAR 20.000 (minim 3, apoi 1 la 8 contabili); costul = brutul; overhead firmă 2 lei/client (asigurări, soft, administrare); productivitate 100 → 140 → 150 → 160 clienți/contabil; bază fixă = ancorele EUR (75k → 135k €/lună, burn-ul real + rampa echipei) × curs 5,2; comisioane 1,5%. Atenție: splitul de lucru diferă de v10 publicat pe coco.bgn.ro (86/133) — de validat. Coloanele urmăresc rampa: fine 2027 · mijloc 2028 · fine 2028 · fine 2029.
| Clienți |
|---|
| Clienți |
|---|